Nutriția copilului

Penutritie copiirioada preşcolară şi şcolară (2-12 ani) până la pubertate este una mai puţin spectaculoasă din punct de vedere al ritmului creşterii în greutate şi lungime, comparativ cu schimbările impor­tante ce au loc în perioada mult mai scurtă de sugar (înălţimea se dublează în primul an de viaţă iar greutatea de la naştere creşte de patru ori până la vârsta de doi ani) şi în adolescenţă. Dar în ceea ce priveşte obiceiurile alimentare, această etapă a vieţii este deosebit de importantă deoarece reprezintă fundaţia comportamentului alimentar a viitorului adult.

Când vorbim de alimentaţia copilului trebuie subliniat rolul major pe care îl au părinţii, ei sunt responsabili de alegerea alimentelor şi a orarului meselor iar copiii vor alege cantitatea pe care o vor consuma. Procesul de creştere încetineşte după vârsta de 2 ani şi se realizează în salturi reflectâdu-se în modi­ficări de apetit şi de aport alimentar. Deseori părinţii au tendinţa de a obliga copilul să mănance tot din farfurie şi de a limita accesul la anumite alimente, aceste tendinţe asociindu-se, în general, cu supraalimentaţia şi cu interesul paradoxal pentru alimentele interzise.

Supraponderea şi obezitatea care au ca debut perioada copilăriei, au un risc crescut de a se menţine până la maturitate şi chiar pe parcursul întregii vieţi. Unul din trei copii obezi va fi obez şi la vârsta de adult. Copilul obez are un risc mult mai mare de a dezvolta boli cardio-vasculare, sindrom metabolic (risc de trei ori mai mare decât la copilul normopoderal), diabet zaharat, coplicaţii osteo-articulare, precum şi importante complicaţii psihologice şi emoţionale.

Pentru prevenirea sau întârzierea acestor boli se impune o intervenţie precoce şi coplexă cu promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a activităţii fizice zilnice.

În primii ani de viaţă, părinţii reprezintă un model şi în ceea ce priveşte coportamentul alimentar, copilul adoptând faţă de mâncare aceeaşi atitudine pe care o vede la cei din jur. Mediul în care se ia masa trebuie să fie unul plăcut, cu o atmosferă pozitivă şi relaxantă, în care familia să se reunească şi să poată oferi copilului ghidajul şi susţinerea de care are acesta are nevoie pentru a forma deprinderi sănătoase şi corecte de alimentaţie de la o vârstă cât mai fregedă.

Nevoile nutriţionale şi energetice ale copilului variază mult în funcţie de ritmul individual de creştere şi dezvoltare şi de nivelul de activitate fizică zilnică. Necesarul caloric trebuie acoperit din alimente de bună calitate, bogate în nutrienţi, care să asigure creşterea şi dezvoltarea optimă în toate perioadele copilăriei (ex: 1000 kcal la 3 ani, 1200-1400  kcal 4-8 ani, 1800 kcal 8-12 ani).

Necesarul hidric al organismului este dependent de varsta copilului, temperatura mediului ambiant, activitatea fizică, conţinutul mineral al alimentelor dar şi de diferitele stări posibile de boală (regulă generală: 1ml apă/1 kcal consumată).

Aportul alimentar trebuie să asigure o proporţie echilibrată de macronutrienţi: 15-18% proteine, 25-30% lipide şi 55-60% glucide.

Este important ca proteinele consumate să aibă valoare biologică înaltă, doua treimi din acestea trebuind să aibă origine animală (ouă, lactate, peşte, pui etc.) şi o treime origine vegetală (cereale intergrale şi leguminoase uscate, soia, seminte de chia, de dovleac, etc.). Printr-un aport energetic adecvat proteinele vor fi cruţate iar amino acizii din acestea vor fi folosiţi de organism pentru sinteză proteică şi nu pentru a acoperi necesarul energetic (neoglucogeneză). În acelaşi timp, pentru a evita un aport prea mare de proteine se recomandă a nu se depăşi 500 ml de lapte de vacă integral pe zi (3g proteine/100ml lapte).

O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor cu diete vege­tariene, cu alergii ali­mentare multiple, cu tulburări ale comportamentului ali­men­tar sau la cei proveniţi din familii cu nivel socio-economic redus, deoarece riscul apariţiei deficitului proteic este mai mare la aceste categorii.

Glucidele sunt sursa energetică principală a organismului şi este de preferat să fie aduse din legume, fructe şi cereale integrale care sunt bogate în fibre şi în vitamine din grupul B. Dulciurile rafinate sunt în general de evitat, de consumat doar în anumite ocazii şi în nici un caz de folosit  pentru “mituirea copiilor” în diverse situaţii.

Restricţia severă de lipide este asociată cu întârziere în creştere şi dezvoltare, cu dezvoltare neuronală anormală şi cu un aport crescut de glucide rafinate. Prin urmare, sursele de lipide vor fi alese atent, astfel încât să asigure atât aportul de acizi graşi esenţiali (acid linoleic şi acid a-linolenic) dar şi să aibă un conţinut redus de grăsimi saturate şi grăsimi trans (grăsimi animale, produse intens procesate, margarină etc.)

În perioada copilăriei, este important aportul de vitamină D, calciu, fier şi magneziu iar consumarea unei diete echilibrate, cu alimente din toate grupele majore, aduce suficiente vitamine şi minerale pentru o creştere şi dezvoltare optimă.

Limitarea activităţilor sedentare este deosebit de importantă la această vârstă, timpul pentru vizionare TV/calculator nu va depăşi 1-2 ore/zi, în plus nu va exista TV/calculator în camera în care doarme copilul. În programul copiilor trebuie să existe cel puţin 60 de minute de activitate fizică în fiecare zi.

Facebook

Comments are closed.